Asociaţia Pro Factum Alba Iulia anunţă debutul ultimei serii din cele trei ale programului de iniţiere Comunicare în limba engleză, prevăzut în cadrul proiectului "ŞANSA mea în ŢARA mea". Proiectul este derulat în parteneriat cu XEROM SERVICE S.R.L. din Alba Iulia, în calitate de beneficiar, şi cu S.C. 3 ART S.R.L. din Baia Mare, în calitate de Partener 1. Cursul, cu o durată de 60 de ore, va fi susţinut în Alba Iulia începând cu data de 13.07.2015 pentru o grupă de participanţi selectaţi în urma unor sesiuni de informare, consiliere şi orientare privind cariera.