Joi, 10 Octombrie 2013 10:15

    Agent de vânzări

    Scris de
    Evaluaţi acest articol
    (3 voturi)
    Agentul de vânzări este ocupaţia care asigură distribuţia fizică a produselor şi serviciilor unei organizaţii. În cadrul acestei responsabilităţi, agentul de vânzări prospectează piaţa de profil, identificând principalele oportunităţi de vânzare, negociază condiţiile de vânzare cu beneficiarii, creează condiţiile de vânzare şi prezintă obiectul vânzării, monitorizează clienţii şi satisfacţia acestora. Totodată, agentul de vânzări asigură activităţi de service, merchandising şi marketing.

    Din activităţile unui agent de vânzări: prospectarea pieţei şi aducerea de noi clienţi; stabilirea şi menţinerea relaţiilor cu clienţii; analizarea cerinţelor potenţialilor beneficiari; pregătirea ofertelor comerciale; pregătirea prezentărilor necesare pentru serviciile firmei; efectuarea de prezentări de produse, prezentări tehnice şi demonstraţii; participarea la negocieri comerciale; particularizarea ofertei de produse şi servicii pentru fiecare potenţial beneficiar; menţinerea contactelor permanente cu reprezentanţii beneficiarilor; participarea la organizarea unor acţiuni promoţionale: târguri, expoziţii, campanii publicitare.

    Cursul se desfăşoară pe durata a 60 de ore, fiind structurat în trei module, conform cerinţelor standardului ocupaţional. Cele trei module conţin 20 ore de teorie şi 40 ore de practică.

    La finalul cursului, agentul de vânzări va avea cunoştinţe şi competenţe necesare pentru:
    • Comunicare interactivă.
    • Munca în echipă.
    • Dezvoltare profesională.
    • Planificarea activităţii individuale zilnice.
    • Promovarea imaginii de firmă.
    • Asigurarea de servicii post-vânzare.
    • Derularea vânzării produselor specifice.
    • Desfăşurarea activităţii de merchandising.
    • Monitorizarea clienţilor.
    • Negocierea condiţiilor de vânzare.
    • Prospectarea pieţei.

    În urma examenului de absolvire, cursanţii vor primi un certificat de absolvire şi un supliment descriptiv al competenţelor, recunoscute la nivel naţional şi european.

    Documentele emise poartă antetele Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi ale Ministerului Educaţiei Naţionale, fiind recunoscute şi în Uniunea Europeană.


    Înscrierea la examenul de absolvire A.N.C. se face pe baza diplomei de absolvire a 12 clase!

    Informații Adiționale

    • Cod COR: 332203
    • Durata: 60 de ore
    Citit 1812 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Octombrie 2013 18:46

    Lasă un comentariu

    Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

    © 2019 sc 3ART srl Baia Mare. All Rights Reserved. Powered by RBDonline

    Please publish modules in offcanvas position.